Istoria psihologiei - Conotatiile psihologice ale operei lui Hipocrate.

Notiunea de mediu: anotimpurile, temperatura, apele si dispunerea localitătilor sunt cause ale maladiilor. Hipocrate are o lucrare specială pe această temă: “Despre aer, ape si locuri”. Pozitia geografică predispune la maladii specifice; de exemplu, localitătile expuse spre Nord, cu aer uscat si rece, favorizează o viată lungă, apetituri dezvoltate, pubertate târzie, rezistentă la boli, vigurozitate, dar predispun la pneumonii. Climatul si solul conditionează temperamentele si caracterele oamenilor. Tările muntoase, cu păduri si umiditate, determină un temperament diferit de cel al tinuturilor uscate si usoare. Climatul uniform generează indolenta.

- Umorismul – cauză a comportamentului. Erau cunoscute patru umori: sângele, limfa, bila galbena si bila neagră. Ele pot fi în echilibru (proportional), ceea ce corespunde stării de sănătate, sau în dezechilibru, ceea ce înseamnă boală, îndepărtare de la legile naturale. De exemplu, amestecul sângelui cu limfa produce frigurile, excesul de bilă este cauza febrei. La rândul lor, dezechilibrele sunt produse si restabilite de natură, fie ea internă, proprie organismului, fie externă. Nu există boli divine, sau cauzate de zei. Simptomatologia clinică a devenit o stiintă si Hipocrat i-a dedicat un tratat, în care promovează cunoscutul principiu “nu există boli, ci bolnavi”. Această formulă a avut o mai mare rezonantă prin trimitere la temperamente care, în mod natural, sunt expresia comportamentală a predominării uneia dintre cele patru umori: o anumită medicamentatie poate fi eficientă pentru un temperament si nu pentru altul. Conceptia temperamentelor cu bază umorală a fost preluată de continuatorii lui Hipocrate, chiar când centre ale stiintei si practicii medicale au devenit Alexandria si Roma.

Preluând de la Aristotel distinctia suflet – spirit, precum si cele trei facultăti ale vietii sufletesti, cu experienta sa de chirurg si farmacist, Galen abandonează cordiocentrismul, argumentând că senzatiile, limbajul si comanda volitivă îsi au sediul în creier. Întrucât admitea totusi că inima este sediul pasiunilor si al miscărilor involuntare, a definit un nivel inferior al sufletului, legat de viscere, de aceeasi natură la om si animale. Ca gânditor al cauzalitătii, dar si logician si filosof, Galen îsi pune probleme asupra fiziologiei vârstelor si a mecanismului prin care, în timpul somnului, atât sensibilitatea cât si constiinta dispar.

(Istoria psihologiei – Grigore Nicola)