12.00–14.00 FUNDAŢIA ROMÂNIA DE MÂINE (CAFENEAUA LITERARĂ „LAVAZZA“, PAV.1 5) Lansări: Curente noi în psihologie. Introducere în analiza tranzacţională de Elena Claudia Rusu.
Inca o zi asteptata cu nerabdare, si la fel de interesanta si bogata ca si precedenta; am mai aflat despre teoriile lui Dave despre scenariul de viata si jocuri, prin aplicatii practice, in special observatii la nivel microgestual; mai putina teorie, mult mai mult experiment. Ceea ce m-a incantat insa, a fost ca pres. arat - Nicoleta Gheorghe a fost invitata pt cateva minute pt a prezenta asociatia romana de AT si conditiile de inscriere - mi-a clarificat multe nelamuriri, ca si prezentarea calificarilor EATA. Din septembrie voi incepe cursul de formare in AT, si cred ca 'nerabdare' tocmai a devenit cuvantul zilei :D
Cateva linkuri folositoare: arat.ro -- asociatia romana de AT EATA -- asociatia europeana de AT ITA -- institutul de AT -- UK
Am asteptat workshopul de AT de mai mult de o luna, cu nerabdarea de a-l cunoaste pe Dave, de a-mi reaminti si verifica idei, concepte si teorii, poate de a afla lucruri nestiute, si de a face parte din 'tagma'. Si chiar asa a fost: Dave este un om extraordinar de deschis, vesel si profesional in acelasi timp, care, intr-un fel sau altul, reuseste sa treaca dincolo de jocuri, si sa asigure/ dea numai 'stroke-uri pozitive' tuturor celor prezenti - cam asta am simtit eu; am reimprospatat notiuni, si am aflat cateva informatii interesante, cum ar fi site-ul lui Claude Steiner, si cateva aplicatii practice pt identificarea starilor eului sau al echilibrului dintre stroke-urile primite/oferite, pozitive/negative etc. Dupa pagini si pagini de teorie, mai ales din ceea ce cred ca e considerat manualul de AT, cel putin eu asa l-a perceput (AT astazi), games people play si ce spui dupa buna ziua, aspectul practic a fost o lectie binevenita, si o reconectare la realitatile trairilor tuturor.
A fost o zi bogata... o astept pe urmatoarea...
YORKSHIRE TRAINING CENTER INTERNATIONAL (YTC) organizeaza
Introducere in Analiza Tranzactionala – cursul AT „101”
Acest curs reprezinta nivelul oficial de „Introducere in AT” si acopera conceptele fundamentale din Analiza Tranzactionala
Cursul este recunoscut de catre Institutul de Analiza Tranzactionala si de Asociatia Europeana de Analiza Tranzactionala
Data desfasurarii: 18 – 19 mai 2010 (in intervalul orar 9.30 – 18.00)
Trainer: Dave Spenceley, TSTA. NLP Practitioner
Fondatorul Yorkshire Training Center, Dave este psihoterapeut, trainer si supervizor in AT, avand o experienta de 33 ani in profesii umaniste. Dave are o experienta de lucru internationala acumulata in Anglia, Germania, Italia, Austria, Franta, Olanda, Serbia si Grecia.
Cursul se va derula in Bucuresti, locatia urmand sa fie anuntata dupa realizarea inscrierii.
Cursul 101 este introducerea oficiala in AT si reprezinta baza primului modul de formare in Analiza Tranzactionala (Cursul Fundamental de AT). Participarea la acest curs nu este, insa, conditionata de inscrierea ulterioara intr-un program de formare in AT.
Tematica acopera urmatoarele aspecte:
* Stroke-urile: Nevoia noastra bazala pentru recunoastere * Structurarea timpului: Nevoia noastra bazala de structurare a timpului * Starile Eului: Parinte – Adult – Copil. Partile sinelui nostru – felul in care s-au format si modul in care le folosim * Tranzactii: Cele trei reguli ale comunicarii si analiza tranzactiilor * Desconsiderari si pasivitate: Felul in care am potrivit lumea cu propriul nostru cadru de referinta, fara a rezolva problemele cu care ne confruntam * Scenariul de viata: povestea noastra de viata scrisa in copilarie si pusa in act in mod repetat – dezvoltarea scenariului de viata si schimbarea acestuia * Teoria jocurilor: „Jocuri pentru adulti”. Aceasta carte a fost cea mai bine vanduta la nivel international si a constituit introducerea multor oameni in AT. Teoria a evoluat, iar noi ne vom uita la cum si de ce jucam jocuri, respectiv la felul in care putem schimba aceste tipare disfunctionale din viata noastra. (senscontrasens.wordpress.com)
Termenul reprezintă o “expresie lingvistica minimă cu înteles distinct” (Chelcea, 2001), S.Chelcea clasifică termenii în trei categorii:
- termenii referentiali care au ca designat o entitate fizică (persoană, multime umană, oras, etc.) sau o entitate ideală (inteligentă, deviantă, etc.); multimea obiectelor fizice sau a entitătilor ideale constituie extensiunea termenului, iar totalitatea calitătilor lor constituie intensiunea termenului;
- termenii nereferentiali sau logici care apartin “vocabularului” logicii: si, sau, este inclus, include, egal, implica, etc.;
- termenii extralogici (referentiali) conectati între ei cu ajutorul termenilor logici, definiti ca fiind notiuni simple, cu ajutorul cărora prin combinare, pot fi definite notiuni derivate, cu ajutorul termenilor logici.
(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)
Pentru a reveni la cunoasterea bazată pe explicatie, iată felul în care I.Mărginean (2000) defineste explicatia: “un elaborat (o constructie) prin care un eveniment sau fenomen devin inteligibile prin identificarea cauzelor, a naturii, a interrelatiilor”.
Se consideră că în stiintele socio-umane trebuie să explicăm asocierea dintre un obiect si o calitate. Explicatia este o relatie ce utilizează întrebarea “De ce?”. Generatorul problemei este explanandum-ul (sau fenomenul explicat), ceea ce explicăm. Răspunsul se numeste explanans (sau elementul explicativ) si constă din propozitii cu diferite grade de generalitate. Explanansul este alcătuit din legi si teorii explicative, dar se poate referi si la “semnificatiile atribuite de actorii sociali sau de rationamente ale acestora”. (Mărginean, 2000)
(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)
Cunoasterea comună este influentată de o serie de factori:
- enculturatia – transmiterea informatiilor culturale si a tehnicilor civilizatoare si de stăpânire a mediului de la o generatie la alta; în acest caz o influenta determinantă o are limbajul ca matrice internă de transmitere, structurare, dezvoltare si internalizare a informatiilor relevante din respectiva comunitate;
- socializarea - transmiterea normelor valorice si morale după care îsi ghidează existenta respectiva comunitate si formarea personalitătilor individuale în raport cu aceste norme; există o socializare primară care se realizează în familie si care presupune transmiterea de catre părinti a normelor morale fundamentale către copii, educarea acestora în consens cu valorile societătii din care acesta face parte si o socializare secundară care se face în institutii specializate (de învătământ, religioase, militare, de reeducare etc.)
(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)
Pentru majoritatea persoanelor din civilizatiile occidental-europene perspectiva asupra si întelegerea realitatii sunt determinate de cele cinci principii ale realismului materialist:
1. Obiectivismul
2. Determinismul cauzal
3. Localizarea
4. Monismul fizic sau material
5. Epifenomenalism
(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)
Din punct de vedere logic indiciul cel mai sigur al adevarului este verificarea.
În cunoasterea empirică proba verificării se realizează efectiv si nemijlocit acceptând experienta drept instantă de verificare.
O’Neill vorbeste de un control direct care stabileste ca teoria este adevarată si de un control indirect experimental care arată că teoria poate fi adevarată. In primul caz faptele verifică teoria iar in cel de al doilea caz doar o confirmă, confirmarea si verificarea fiind asadar doua proceduri distincte. Din acest punct de vedere se consideră că o constructie teoretică ce are fundament empiric, este mai degrabă verificată si nu confirmată, întrucât indiferent de numărul de situatii si cadre empirice, întotdeauna vor mai exista astfel de situatii care nu vor fi supuse demersului de control.
Recurgerea la experientă în vederea verificării adevărului ne oferă doar perspectiva generală a problemei criteriului adevărului. De aceea trebuie să avem în vedere stadiile cunoasterii, căile fundamrntării si legitimării ei. În acest sens este necesar să vorbim de o specificare a criteriilor adevărului în functie de modalitătile de recunoastere, disciplinele stiintifice, nivelul de elborare a cunostintelor. In cunostintele furnizate de cunosterea comună criteriul furnizat îl reprezintăconcordanta cu datele empirice.
(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)
Dacă o propozitie se bazează doar pe observatia unor cazuri particulare, atunci despre aceasta propozitie se spune că este empirică, iar o generalizare este denumită empirică dacă propozitia în cauză denotă clase de elemente. Pentru ca această propozitie să devină teoretică ea trebuie să poată fi dedusă dintr-un set de propozitii fundamentale apriori. O teorie realizează conceptualizarea cazurilor particulare observate astfel încât teoria apare sub forma unor relatii între conceptele abstracte implicate.
Concordanta cu observatia înseamnă verificarea empirică adică prin experientă a propozitiei deduse din teorie. Karl Popper a arătat că operatia de verificare nu are nici un sens si că o teorie nu poate fi niciodată complet verificată, întrucât se poate demonstra cel mult concordanta unei teorii cu anumite observatii particulare si nu concordanta ei cu realitatea în totalitate. Verificarea concordantei cu realitatea sau inferenta de la cazurile particulare la toate cazurile posibile ar presupune un număr indefinit de operatii, astfel încât în viziunea lui Popper demersul stiintific nu ar consta deci în confirmarea teoriilor, ci în infirmarea lor. De aceea, singura modalitate de care dispune omul de stiintă pentru a supune teoria la proba realitătii constă în a o construi astfel încât să fie falsificabilă, adică să poată fi respinsă de către natură. Se poate afirma cu certitudine doar falsitatea unei teorii, dar niciodată nu se poate spune cu certitudine că o teorie este adevărată.
(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)
Incepe cu o cusca in care se afla cinci maimute. In interior, agata o banana de tavan si aseaza o scara sub ea. Fara sa treaca mult timp, una dintre maimute va urca cu intentia de a lua banana. In momentul in care atinge scara, arunca din belsug pe celelalte maimute cu apa rece. Dupa un timp, alta maimuta va face o noua incercare cu acelasi rezultat - toate celelalte maimute sunt udate cu apa rece. Peste putin timp, cand o alta maimuta va incerca sa urce scara, celelalte maimute o vor impiedica.
Acum lasa deoparte apa rece. Scoate una dintre maimute si inlocuieste-o cu una noua. Aceasta vede banana si incerca sa urce scara. Surprinsa si ingrozita, observa cum celelalte maimute o ataca. Dupa o noua incercare si un nou atac, ea va sti ca daca incerca sa urce pe scara va fi asaltata.
Acum, scoate alta maimuta din cele cinci initiale si inlocuieste-o cu una noua. Aceasta, porneste catre scara si va fi atacata. Maimuta care a fost inlocuita prima data, ia parte la atac cu entuziasm!
In acelasi mod, inlocuieste o a treia maimuta din grupul celor cinci cu una noua, apoi a patra si a cincea. De fiecare data, maimuta noua se indreapta spre scari si este atacata.
Majoritatea maimutelor care participa, habar n-au de ce este interzis urcatul pe scara sau de ce o astfel de fapta trebuie pedepsita. Dupa inlocuirea tuturor maimutelor din grupul initial, nici una dintre ele nu a fost stropita vreodata cu apa rece. Cu toate acestea nici o maimuta nu se apropie de scara. De ce? Pentru ca, din cate stiu ele, asa a fost obiceiul mereu pe acolo. Iar asta, prieteni, este inceputul a ceea ce se cheama "politica companiei".
Notiunea de mediu: anotimpurile, temperatura, apele si dispunerea localitătilor sunt cause ale maladiilor. Hipocrate are o lucrare specială pe această temă: “Despre aer, ape si locuri”. Pozitia geografică predispune la maladii specifice; de exemplu, localitătile expuse spre Nord, cu aer uscat si rece, favorizează o viată lungă, apetituri dezvoltate, pubertate târzie, rezistentă la boli, vigurozitate, dar predispun la pneumonii. Climatul si solul conditionează temperamentele si caracterele oamenilor. Tările muntoase, cu păduri si umiditate, determină un temperament diferit de cel al tinuturilor uscate si usoare. Climatul uniform generează indolenta.
- Umorismul – cauză a comportamentului. Erau cunoscute patru umori: sângele, limfa, bila galbena si bila neagră. Ele pot fi în echilibru (proportional), ceea ce corespunde stării de sănătate, sau în dezechilibru, ceea ce înseamnă boală, îndepărtare de la legile naturale. De exemplu, amestecul sângelui cu limfa produce frigurile, excesul de bilă este cauza febrei. La rândul lor, dezechilibrele sunt produse si restabilite de natură, fie ea internă, proprie organismului, fie externă. Nu există boli divine, sau cauzate de zei. Simptomatologia clinică a devenit o stiintă si Hipocrat i-a dedicat un tratat, în care promovează cunoscutul principiu “nu există boli, ci bolnavi”. Această formulă a avut o mai mare rezonantă prin trimitere la temperamente care, în mod natural, sunt expresia comportamentală a predominării uneia dintre cele patru umori: o anumită medicamentatie poate fi eficientă pentru un temperament si nu pentru altul. Conceptia temperamentelor cu bază umorală a fost preluată de continuatorii lui Hipocrate, chiar când centre ale stiintei si practicii medicale au devenit Alexandria si Roma.
Preluând de la Aristotel distinctia suflet – spirit, precum si cele trei facultăti ale vietii sufletesti, cu experienta sa de chirurg si farmacist, Galen abandonează cordiocentrismul, argumentând că senzatiile, limbajul si comanda volitivă îsi au sediul în creier. Întrucât admitea totusi că inima este sediul pasiunilor si al miscărilor involuntare, a definit un nivel inferior al sufletului, legat de viscere, de aceeasi natură la om si animale. Ca gânditor al cauzalitătii, dar si logician si filosof, Galen îsi pune probleme asupra fiziologiei vârstelor si a mecanismului prin care, în timpul somnului, atât sensibilitatea cât si constiinta dispar.
Istoricii au căutat să definească data si autorul care a folosit prima dată termenul psihologie: unii cred că prioritatea o are Marco Marulik, umanist croat, care l-a folosit în 1506; în 1524, tot el a publicat o carte (primul volum) - “Psihologia gândirii umane”; altii o recunosc la Christian von Wolff, care în 1732 a publicat un tratat de psihologie empirică si, în 1734, un altul de psihologie ratională.
Terminologia psihologică a cunoscut schimbări în planurile lexical si semantic, atât sub efectul metodologiei experimentale si a tehnicilor de prelucrare statistică a datelor, cât si prin extinderea câmpurilor de aplicatie a cunostintelor de psihologie în industrie, medicină, transporturi, învătământ, artă, comert, politică etc. În ultima jumătate de veac psihologii s-au familiarizat cu termeni ca set, învătare latentă, insight, gândire divergentă, model cognitiv, creatologie, reluctantă, disonantă cognitivă, construct, actualizare etc.
O altă perspectivă privitoare la obiectul psihologiei a fost reprezentată de asa numita psihologie a conduitei. Initiată si dezvoltată de Pierre Janet, această orientare a încercat să îmbine cele două perspective anteiroare absolutizatoare, prin valorizarea ambelor tipuri de realităti psihice – interne si externe. Studiind unele tulburări psihice, Janet a ajuns la două aspecte pe care si-a bazat teoria: 1) studiul bolilor minttale ar putea constitui o cale de acces la cunoasterea intelegerea vietii mintale normale, si 2) studiul bolilor mintale nu se poate face doar pe baza introspectiei.
Plecând de la aceste aspecte, Janet a considerat că: „Psihologia nu este altceva decât stiinta actiunii umane" adică stiinta conduitei sau, si mai exact, „studiul omului in raport cu universul si mai ales in raporturile sale cu ceilalti oameni". Janet introduce, asadar, în psihologie conceptul de conduită, intelegand prin aceasta din urmă atat totalitatea manifestărilor vizibile, orientate către „afară", cat si totalitatea proceselor invizibile de organizare si reglare a ei. Mai exact, conduita este ansamblul actelor unui individ, de la cele mai simple (miscări) la cele mai complexe (rationament), orientate spre un scop si incărcate de sens. In conceptia lui Janet conduita unifică si sincronizează intr-un tot unitar comportamentul si viata interioară subiectivă.
(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)
* Adevar sau adevarata este acea propozitie sau inlantuire de propozitii al carui sau al caror continut poate fi verificat si confirmat prin observatie, prin experienta, sau prin demonstratie logica, matematica sau numai discursiv argumentanta.
* Adevărul metafizic-- se bazează în conditiile sale pe ipoteza existentei unui sistem de referintă ontologic în fiinta oricărei persoane. În acest caz, distingem adevărul absolut si adevărul relativ.
(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)
Epistemologia - teoria cunoasterii - reprezintă o ramură a filozofiei care se ocupă cu originile, natura si scopurile cunoasterii. Epistemologia trebuie sa răspundă la două întrebări: Ce este cunoasterea ? si Cum este posibilă cunoasterea ?
Cuvântul epistemologie derivă din două cuvinte grecesti: epistēme, care înseamnă „cunoastere” si logos care înseamnă „studiu al” sau „teorie a”. In antichitate epistēme semnifica cunoastere, stiintă si era contrariul cuvântului doxa care însemna părere, opinie deci o cunostintă nesigură. Termenul de epistemologie este de dată recentă, creatorul său considerându-se a fi Huxley.
Epistemologia cerceteaza originea, structura, metodele si validitatea cunoasterii stiintifice. Sarcina epistemologiei este sa stabileasca conditiile, valorile si limitele cunoasterii stiintifice, sa precizeze gradul de indoiala si de certitudine pe care il comporta stiinta dobandita precum si metodele prin care se poate atenua indoiala si spori certitudinea.
Epistemologia poate fi privită si în raporturile sale cu celelalte ramuri ale filosofiei sau cu alte stiinte. Astfel, se consideră că gnoseologia - teoria generala acunoasterii - este acel domeniu al filosofiei care studiaza natura si intinderea cunoasterii, presupozitiile si fundamentele acesteia. Deci, are in vedere orice tip de raport reflexiv intre subiect si obiect, in timp ce epistemologia este teoria filosofica a cunoasterii stiintifice.
Obiectul epistemologiei este adevărul, astfel încât ea cercetează valoarea de adevăr a cunoasterii stiinŃifice care nu este unica însusire dar este cea mai importantă, întrucât subsumează alte însusiri ale cunoasterii cum sunt simplitatea, coerenta, eficacitatea. De asemenea, epistemologia releva certitudinea, cunoasterea faptului de a contine adevărul. Din unghiul din care priveste cunoasterea, logica stabileste validitatea sub aspectul corectitudinii - are ca obiect rationamentul - pentru că gândirea este obligata sa treacă de la un continut la altul într-o anumită ordine.
Obiectul epistemologiei este judecata pentru că, în primul rând, ea este o operatie esentială a gândirii si pentru că în legatură cu judecata ea pune în primul rând problema adevărului.
(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)
Se poate spune că, încă în stadiul protosociologic, se pot distinge, în România, cele două orientări sociologice de bază, identificate mai înainte pentru analiza sociologică europeană: o sociologie a ordinii (a echilibrului între antiteze la I.H. Rădulescu); o sociologie a schimbării revoluţionare (a clasei ţărăneşti, la N. Bălcescu). [...]
Spiru Haret (1851-1912) -- vedea în învăţământ fundamentul dezvoltării socioculturale şi economice a ţării, dar s-a preocupat şi de analiza chestiei ţărăneşti, a crizei bisericeşti etc. -- a scris Mecanica socială (apărută la Paris, în anul 1910), în care societatea este înfăţişată ca o reuniune de indivizi în interacţiune şi constrânşi din exterior; omul, principalul element constitutiv al societăţii, ar trebui să aibă ca scop fundamental realizarea civilizaţiei lui interioare; în societate există oameni cu inteligenţă medie şi oameni cu inteligenţă maximală; creşterea geometrică a inteligenţei mijlocii a societăţii este o lege.
Etimologic, termenul de „ipoteză” derivă din limba greacă veche: termenul de „hupothesis” (echivalent al celui din limba latină „suppositio”), desemnând acţiunea de punere (thesis, these) dedesubt (hupo).
A se vedea în acest sens Dicţionarul limbajului filosofic al lui Paul Foulquie şi Raymond Saint- Jean (1962). Uneori se consideră că termenul ar deriva din grecescul „hypo” şi „thesis” (poziţie). Este vorba de altă transliteraţie. Prepoziţia „hypo” a intrat în vocabularul curent şi în terminologia de specialitate (chimie, medicină etc.), desemnând un grad mai redus a ceea ce semnifică termenul cu care se asociază (de exemplu: hiposulfat, hipotensiune ş.a.m.d.). In această accepţiune se foloseşte şi în sociologie: „hipo-teză, înseamnă de fapt că e vorba de subteză” (Stahl, 1974, 70). Alţi sociologi consideră că etimologic „ipoteza înseamnă o pre-teză sau anteteză, adică ceea ce este înaintea unei teze” (Constantinescu, 1972).
Trebuie să facem distincţie între ipoteză şi alte forme ale gândirii ştiinţifice,precum principiu, axiomă, postulat.
Principiul (lat. principium, ceea ce este primul) reprezintă enunţul care se află la baza unei deducţii. Principiul oferă explicaţii pentru un număr mare de cazuri, fiind verificat temeinic. Principiul îşi trage valabilitatea din verificările empirice anterioare, spre deosebire de ipoteză, care „îşi trage valabilitatea nu pe ceea ce o precede, ci pe ceea ce o urmează” (Georgescu, 1978, 203).
Axioma are un înţeles foarte apropiat de cel al principiului, uneori cei doi termeni fiind utilizaţi interşantajabil. Totuşi, termenul de „axiomă” are o conotaţie matematică, trimiţând la ceea ce este adevărat prin definiţie şi are un înalt grad de abstracţie. Axiomele, spre deosebire de ipoteze, nu sunt direct testabile.
În fine, termenul de postulat este utilizat adesea pentru a desemna propoziţiile al căror adevăr a fost demonstrat anterior prin cercetări empirice. Spre deosebire, adevărul din ipoteză abia urmează a fi demonstrat.
Ipotezele nu trebuie să fie confundate cu presupunerile sau bănuielile.
Presupunerea reprezintă un enunţ care nu se confruntă cu realitatea. În mod obişnuit noi spunem : „dacă x este adevărat – şi presupune că este – atunci y”. Presupunerea are o funcţie instrumentală.
Bănuiala constituie echivalentul ipotezei în planul cunoaşterii la nivelul simţului comun. Pornind de la un număr redus de observaţii întâmplătoare se formulează enunţuri despre legătura dintre fenomene. Sunt simple bănuieli: ipotezele se bazează pe un număr mare de observaţii sistematice. Sigur, există şi bănuieli de geniu, care mult mai târziu se întâlnesc în cercetarea ştiinţifică în calitate de ipoteze.
(Septimiu Chelcea – Tehnici de cercetare sociologica)
11 decembrie 1880 - Josef Breuer a inceput tratamentul pacientei de 21 de ani "Anna O." Acest tratament a reprezentat punctul de plecare a metodei psihanalitice, rafinata si elaborata de partenerul de atunci al lui Breuer, Sigmund Freud.
--> romanul Plansul lui Nietzsche - Irvin D. Yalom al carui personaj principal este Josef Breuer, este construit pe imbinarea dintre provocarea/povestea propriu-zisa (vindecarea, apropierea de Nietzsche) si obsesia dr Breuer pt Anna O. si cazul ei.
