Metodologia cercetarii psihologice - Operationalizarea conceptelor

Termenul reprezintă o “expresie lingvistica minimă cu înteles distinct” (Chelcea, 2001), S.Chelcea clasifică termenii în trei categorii:

- termenii referentiali care au ca designat o entitate fizică (persoană, multime umană, oras, etc.) sau o entitate ideală (inteligentă, deviantă, etc.); multimea obiectelor fizice sau a entitătilor ideale constituie extensiunea termenului, iar totalitatea calitătilor lor constituie intensiunea termenului;

- termenii nereferentiali sau logici care apartin “vocabularului” logicii: si, sau, este inclus, include, egal, implica, etc.;

- termenii extralogici (referentiali) conectati între ei cu ajutorul termenilor logici, definiti ca fiind notiuni simple, cu ajutorul cărora prin combinare, pot fi definite notiuni derivate, cu ajutorul termenilor logici.

(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)

Metodologia cercetarii psihologice - Cunoasterea prin explicatie si prin experientă

Pentru a reveni la cunoasterea bazată pe explicatie, iată felul în care I.Mărginean (2000) defineste explicatia: “un elaborat (o constructie) prin care un eveniment sau fenomen devin inteligibile prin identificarea cauzelor, a naturii, a interrelatiilor”.

Se consideră că în stiintele socio-umane trebuie să explicăm asocierea dintre un obiect si o calitate. Explicatia este o relatie ce utilizează întrebarea “De ce?”. Generatorul problemei este explanandum-ul (sau fenomenul explicat), ceea ce explicăm. Răspunsul se numeste explanans (sau elementul explicativ) si constă din propozitii cu diferite grade de generalitate. Explanansul este alcătuit din legi si teorii explicative, dar se poate referi si la “semnificatiile atribuite de actorii sociali sau de rationamente ale acestora”. (Mărginean, 2000)

(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)

Metodologia cercetarii psihologice - Cunoastere comună si cunoastere stiintifică

Cunoasterea comună este influentată de o serie de factori:

- enculturatia – transmiterea informatiilor culturale si a tehnicilor civilizatoare si de stăpânire a mediului de la o generatie la alta; în acest caz o influenta determinantă o are limbajul ca matrice internă de transmitere, structurare, dezvoltare si internalizare a informatiilor relevante din respectiva comunitate;

- socializarea - transmiterea normelor valorice si morale după care îsi ghidează existenta respectiva comunitate si formarea personalitătilor individuale în raport cu aceste norme; există o socializare primară care se realizează în familie si care presupune transmiterea de catre părinti a normelor morale fundamentale către copii, educarea acestora în consens cu valorile societătii din care acesta face parte si o socializare secundară care se face în institutii specializate (de învătământ, religioase, militare, de reeducare etc.)

(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)

Metodologia cercetarii psihologice - Realismul stiintific si perspectiva newtonian-carteziană

Pentru majoritatea persoanelor din civilizatiile occidental-europene perspectiva asupra si întelegerea realitatii sunt determinate de cele cinci principii ale realismului materialist:

1. Obiectivismul

2. Determinismul cauzal

3. Localizarea

4. Monismul fizic sau material

5. Epifenomenalism

(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)

Metodologia cercetarii psihologice -- Verificarea adevărului

Din punct de vedere logic indiciul cel mai sigur al adevarului este verificarea.

În cunoasterea empirică proba verificării se realizează efectiv si nemijlocit acceptând experienta drept instantă de verificare.

O’Neill vorbeste de un control direct care stabileste ca teoria este adevarată si de un control indirect experimental care arată că teoria poate fi adevarată. In primul caz faptele verifică teoria iar in cel de al doilea caz doar o confirmă, confirmarea si verificarea fiind asadar doua proceduri distincte. Din acest punct de vedere se consideră că o constructie teoretică ce are fundament empiric, este mai degrabă verificată si nu confirmată, întrucât indiferent de numărul de situatii si cadre empirice, întotdeauna vor mai exista astfel de situatii care nu vor fi supuse demersului de control.

Recurgerea la experientă în vederea verificării adevărului ne oferă doar perspectiva generală a problemei criteriului adevărului. De aceea trebuie să avem în vedere stadiile cunoasterii, căile fundamrntării si legitimării ei. În acest sens este necesar să vorbim de o specificare a criteriilor adevărului în functie de modalitătile de recunoastere, disciplinele stiintifice, nivelul de elborare a cunostintelor. In cunostintele furnizate de cunosterea comună criteriul furnizat îl reprezintă concordanta cu datele empirice.

(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)

Metodologia cercetarii psihologice - verificarea teoriei - Karl Popper

Dacă o propozitie se bazează doar pe observatia unor cazuri particulare, atunci despre aceasta propozitie se spune că este empirică, iar o generalizare este denumită empirică dacă propozitia în cauză denotă clase de elemente. Pentru ca această propozitie să devină teoretică ea trebuie să poată fi dedusă dintr-un set de propozitii fundamentale apriori. O teorie realizează conceptualizarea cazurilor particulare observate astfel încât teoria apare sub forma unor relatii între conceptele abstracte implicate.

Concordanta cu observatia înseamnă verificarea empirică adică prin experientă a propozitiei deduse din teorie. Karl Popper a arătat că operatia de verificare nu are nici un sens si că o teorie nu poate fi niciodată complet verificată, întrucât se poate demonstra cel mult concordanta unei teorii cu anumite observatii particulare si nu concordanta ei cu realitatea în totalitate. Verificarea concordantei cu realitatea sau inferenta de la cazurile particulare la toate cazurile posibile ar presupune un număr indefinit de operatii, astfel încât în viziunea lui Popper demersul stiintific nu ar consta deci în confirmarea teoriilor, ci în infirmarea lor. De aceea, singura modalitate de care dispune omul de stiintă pentru a supune teoria la proba realitătii constă în a o construi astfel încât să fie falsificabilă, adică să poată fi respinsă de către natură. Se poate afirma cu certitudine doar falsitatea unei teorii, dar niciodată nu se poate spune cu certitudine că o teorie este adevărată.

(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)