antropologie culturala

Incepe cu o cusca in care se afla cinci maimute. In interior, agata o banana de tavan si aseaza o scara sub ea. Fara sa treaca mult timp, una dintre maimute va urca cu intentia de a lua banana.
In momentul in care atinge scara, arunca din belsug pe celelalte maimute cu apa rece. Dupa un timp, alta maimuta va face o noua incercare cu acelasi rezultat - toate celelalte maimute sunt udate cu apa rece. Peste putin timp, cand o alta maimuta va incerca sa urce scara, celelalte maimute o vor impiedica.

Acum lasa deoparte apa rece. Scoate una dintre maimute si inlocuieste-o cu una noua. Aceasta vede banana si incerca sa urce scara. Surprinsa si ingrozita, observa cum celelalte maimute o ataca. Dupa o noua incercare si un nou atac, ea va sti ca daca incerca sa urce pe scara va fi asaltata.

Acum, scoate alta maimuta din cele cinci initiale si inlocuieste-o cu una noua. Aceasta, porneste catre scara si va fi atacata. Maimuta care a fost inlocuita prima data, ia parte la atac cu entuziasm!

In acelasi mod, inlocuieste o a treia maimuta din grupul celor cinci cu una noua, apoi a patra si a cincea. De fiecare data, maimuta noua se indreapta spre scari si este atacata.

Majoritatea maimutelor care participa, habar n-au de ce este interzis urcatul pe scara sau de ce o astfel de fapta trebuie pedepsita. Dupa inlocuirea tuturor maimutelor din grupul initial, nici una dintre ele nu a fost stropita vreodata cu apa rece. Cu toate acestea nici o maimuta nu se apropie de scara. De ce? Pentru ca, din cate stiu ele, asa a fost obiceiul mereu pe acolo.
Iar asta, prieteni, este inceputul a ceea ce se cheama "politica companiei".

Istoria psihologiei - Conotatiile psihologice ale operei lui Hipocrate.

Notiunea de mediu: anotimpurile, temperatura, apele si dispunerea localitătilor sunt cause ale maladiilor. Hipocrate are o lucrare specială pe această temă: “Despre aer, ape si locuri”. Pozitia geografică predispune la maladii specifice; de exemplu, localitătile expuse spre Nord, cu aer uscat si rece, favorizează o viată lungă, apetituri dezvoltate, pubertate târzie, rezistentă la boli, vigurozitate, dar predispun la pneumonii. Climatul si solul conditionează temperamentele si caracterele oamenilor. Tările muntoase, cu păduri si umiditate, determină un temperament diferit de cel al tinuturilor uscate si usoare. Climatul uniform generează indolenta.

- Umorismul – cauză a comportamentului. Erau cunoscute patru umori: sângele, limfa, bila galbena si bila neagră. Ele pot fi în echilibru (proportional), ceea ce corespunde stării de sănătate, sau în dezechilibru, ceea ce înseamnă boală, îndepărtare de la legile naturale. De exemplu, amestecul sângelui cu limfa produce frigurile, excesul de bilă este cauza febrei. La rândul lor, dezechilibrele sunt produse si restabilite de natură, fie ea internă, proprie organismului, fie externă. Nu există boli divine, sau cauzate de zei. Simptomatologia clinică a devenit o stiintă si Hipocrat i-a dedicat un tratat, în care promovează cunoscutul principiu “nu există boli, ci bolnavi”. Această formulă a avut o mai mare rezonantă prin trimitere la temperamente care, în mod natural, sunt expresia comportamentală a predominării uneia dintre cele patru umori: o anumită medicamentatie poate fi eficientă pentru un temperament si nu pentru altul. Conceptia temperamentelor cu bază umorală a fost preluată de continuatorii lui Hipocrate, chiar când centre ale stiintei si practicii medicale au devenit Alexandria si Roma.

Preluând de la Aristotel distinctia suflet – spirit, precum si cele trei facultăti ale vietii sufletesti, cu experienta sa de chirurg si farmacist, Galen abandonează cordiocentrismul, argumentând că senzatiile, limbajul si comanda volitivă îsi au sediul în creier. Întrucât admitea totusi că inima este sediul pasiunilor si al miscărilor involuntare, a definit un nivel inferior al sufletului, legat de viscere, de aceeasi natură la om si animale. Ca gânditor al cauzalitătii, dar si logician si filosof, Galen îsi pune probleme asupra fiziologiei vârstelor si a mecanismului prin care, în timpul somnului, atât sensibilitatea cât si constiinta dispar.

(Istoria psihologiei – Grigore Nicola)

Istoria psihologiei - Terminologie

Istoricii au căutat să definească data si autorul care a folosit prima dată termenul psihologie: unii cred că prioritatea o are Marco Marulik, umanist croat, care l-a folosit în 1506; în 1524, tot el a publicat o carte (primul volum) - “Psihologia gândirii umane”; altii o recunosc la Christian von Wolff, care în 1732 a publicat un tratat de psihologie empirică si, în 1734, un altul de psihologie ratională.

Terminologia psihologică a cunoscut schimbări în planurile lexical si semantic, atât sub efectul metodologiei experimentale si a tehnicilor de prelucrare statistică a datelor, cât si prin extinderea câmpurilor de aplicatie a cunostintelor de psihologie în industrie, medicină, transporturi, învătământ, artă, comert, politică etc. În ultima jumătate de veac psihologii s-au familiarizat cu termeni ca set, învătare latentă, insight, gândire divergentă, model cognitiv, creatologie, reluctantă, disonantă cognitivă, construct, actualizare etc.

(Istoria psihologiei – Grigore Nicola)

Metodologia cercetarii psihologice - obiectul psihologiei

O altă perspectivă privitoare la obiectul psihologiei a fost reprezentată de asa numita psihologie a conduitei. Initiată si dezvoltată de Pierre Janet, această orientare a încercat să îmbine cele două perspective anteiroare absolutizatoare, prin valorizarea ambelor tipuri de realităti psihice – interne si externe. Studiind unele tulburări psihice, Janet a ajuns la două aspecte pe care si-a bazat teoria:
1) studiul bolilor minttale ar putea constitui o cale de acces la cunoasterea intelegerea vietii mintale normale, si
2) studiul bolilor mintale nu se poate face doar pe baza introspectiei.

Plecând de la aceste aspecte, Janet a considerat că: „Psihologia nu este altceva decât stiinta actiunii umane" adică stiinta conduitei sau, si mai exact, „studiul omului in raport cu universul si mai ales in raporturile sale cu ceilalti oameni". Janet introduce, asadar, în psihologie conceptul de conduită, intelegand prin aceasta din urmă atat totalitatea manifestărilor vizibile, orientate către „afară", cat si totalitatea proceselor invizibile de organizare si reglare a ei. Mai exact, conduita este ansamblul actelor unui individ, de la cele mai simple (miscări) la cele mai complexe (rationament), orientate spre un scop si incărcate de sens. In conceptia lui Janet conduita unifică si sincronizează intr-un tot unitar comportamentul si viata interioară subiectivă.

(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)

Metodologia cercetarii psihologice - despre adevar

* Adevar sau adevarata este acea propozitie sau inlantuire de propozitii al carui sau al caror continut poate fi verificat si confirmat prin observatie, prin experienta, sau prin demonstratie logica, matematica sau numai discursiv argumentanta.

* Adevărul metafizic -- se bazează în conditiile sale pe ipoteza existentei unui sistem de referintă ontologic în fiinta oricărei persoane. În acest caz, distingem adevărul absolut si adevărul relativ.

(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)

Metodologia cercetarii psihologice - despre Epistemologie

Epistemologia - teoria cunoasterii - reprezintă o ramură a filozofiei care se ocupă cu originile, natura si scopurile cunoasterii. Epistemologia trebuie sa răspundă la două întrebări: Ce este cunoasterea ? si Cum este posibilă cunoasterea ?

Cuvântul epistemologie derivă din două cuvinte grecesti: epistēme, care înseamnă „cunoastere” si logos care înseamnă „studiu al” sau „teorie a”. In antichitate epistēme semnifica cunoastere, stiintă si era contrariul cuvântului doxa care însemna părere, opinie deci o cunostintă nesigură. Termenul de epistemologie este de dată recentă, creatorul său considerându-se a fi Huxley.

Epistemologia cerceteaza originea, structura, metodele si validitatea cunoasterii stiintifice. Sarcina epistemologiei este sa stabileasca conditiile, valorile si limitele cunoasterii stiintifice, sa precizeze gradul de indoiala si de certitudine pe care il comporta stiinta dobandita precum si metodele prin care se poate atenua indoiala si spori certitudinea.

Epistemologia poate fi privită si în raporturile sale cu celelalte ramuri ale filosofiei sau cu alte stiinte. Astfel, se consideră că gnoseologia - teoria generala a cunoasterii - este acel domeniu al filosofiei care studiaza natura si intinderea cunoasterii, presupozitiile si fundamentele acesteia. Deci, are in vedere orice tip de raport reflexiv intre subiect si obiect, in timp ce epistemologia este teoria filosofica a cunoasterii stiintifice.

Obiectul epistemologiei este adevărul, astfel încât ea cercetează valoarea de adevăr a cunoasterii stiinŃifice care nu este unica însusire dar este cea mai importantă, întrucât subsumează alte însusiri ale cunoasterii cum sunt simplitatea, coerenta, eficacitatea. De asemenea, epistemologia releva certitudinea, cunoasterea faptului de a contine adevărul. Din unghiul din care priveste cunoasterea, logica stabileste validitatea sub aspectul corectitudinii - are ca obiect rationamentul - pentru că gândirea este obligata sa treacă de la un continut la altul într-o anumită ordine.

Obiectul epistemologiei este judecata pentru că, în primul rând, ea este o operatie esentială a gândirii si pentru că în legatură cu judecata ea pune în primul rând problema adevărului.

(Metodologia cercetarii psihologice - suport curs - Lucian Trasa)

Sociologie -- geneza si dezvoltarea sociologiei romanesti

Se poate spune că, încă în stadiul protosociologic, se pot distinge, în România, cele două orientări sociologice de bază, identificate mai înainte pentru analiza sociologică europeană: o sociologie a ordinii (a echilibrului între antiteze la I.H. Rădulescu); o sociologie a schimbării revoluţionare (a clasei ţărăneşti, la N. Bălcescu).
[...]

Spiru Haret (1851-1912)
-- vedea în învăţământ fundamentul dezvoltării socioculturale şi economice a ţării, dar s-a preocupat şi de analiza chestiei ţărăneşti, a crizei bisericeşti etc.
-- a scris Mecanica socială (apărută la Paris, în anul 1910), în care societatea este înfăţişată ca o reuniune de indivizi în interacţiune şi constrânşi din exterior; omul, principalul element constitutiv al societăţii, ar trebui să aibă ca scop fundamental realizarea civilizaţiei lui interioare; în societate există oameni cu inteligenţă medie şi oameni cu inteligenţă maximală; creşterea geometrică a inteligenţei mijlocii a societăţii este o lege.

(Carmen Furtuna -- Sociologie generala)

Sociologie - Ipoteza, principiu, axioma, postulat

Etimologic, termenul de „ipoteză” derivă din limba greacă veche: termenul de „hupothesis” (echivalent al celui din limba latină „suppositio”), desemnând acţiunea de punere (thesis, these) dedesubt (hupo).

A se vedea în acest sens Dicţionarul limbajului filosofic al lui Paul Foulquie şi Raymond Saint- Jean (1962). Uneori se consideră că termenul ar deriva din grecescul „hypo” şi „thesis” (poziţie). Este vorba de altă transliteraţie. Prepoziţia „hypo” a intrat în vocabularul curent şi în terminologia de specialitate (chimie, medicină etc.), desemnând un grad mai redus a ceea ce semnifică termenul cu care se asociază (de exemplu: hiposulfat, hipotensiune ş.a.m.d.). In această accepţiune se foloseşte şi în sociologie: „hipo-teză, înseamnă de fapt că e vorba de subteză” (Stahl, 1974, 70). Alţi sociologi consideră că etimologic „ipoteza înseamnă o pre-teză sau anteteză, adică ceea ce este înaintea unei teze” (Constantinescu, 1972).

Trebuie să facem distincţie între ipoteză şi alte forme ale gândirii ştiinţifice,precum principiu, axiomă, postulat.

Principiul (lat. principium, ceea ce este primul) reprezintă enunţul care se află la baza unei deducţii. Principiul oferă explicaţii pentru un număr mare de cazuri, fiind verificat temeinic. Principiul îşi trage valabilitatea din verificările empirice anterioare, spre deosebire de ipoteză, care „îşi trage valabilitatea nu pe ceea ce o precede, ci pe ceea ce o urmează” (Georgescu, 1978, 203).

Axioma are un înţeles foarte apropiat de cel al principiului, uneori cei doi termeni fiind utilizaţi interşantajabil. Totuşi, termenul de „axiomă” are o conotaţie matematică, trimiţând la ceea ce este adevărat prin definiţie şi are un înalt grad de abstracţie. Axiomele, spre deosebire de ipoteze, nu sunt direct testabile.

În fine, termenul de postulat este utilizat adesea pentru a desemna propoziţiile al căror adevăr a fost demonstrat anterior prin cercetări empirice. Spre deosebire, adevărul din ipoteză abia urmează a fi demonstrat.

Ipotezele nu trebuie să fie confundate cu presupunerile sau bănuielile.

Presupunerea reprezintă un enunţ care nu se confruntă cu realitatea. În mod obişnuit noi spunem : „dacă x este adevărat – şi presupune că este – atunci y”. Presupunerea are o funcţie instrumentală.

Bănuiala constituie echivalentul ipotezei în planul cunoaşterii la nivelul simţului comun. Pornind de la un număr redus de observaţii întâmplătoare se formulează enunţuri despre legătura dintre fenomene. Sunt simple bănuieli: ipotezele se bazează pe un număr mare de observaţii sistematice. Sigur, există şi bănuieli de geniu, care mult mai târziu se întâlnesc în cercetarea ştiinţifică în calitate de ipoteze.

(Septimiu Chelcea – Tehnici de cercetare sociologica)

11 decembrie 1880 - Josef Breuer a inceput tratamentul pacientei de 21 de ani "Anna O." Acest tratament a reprezentat punctul de plecare a metodei psihanalitice, rafinata si elaborata de partenerul de atunci al lui Breuer, Sigmund Freud.

--> romanul Plansul lui Nietzsche - Irvin D. Yalom al carui personaj principal este Josef Breuer, este construit pe imbinarea dintre provocarea/povestea propriu-zisa (vindecarea, apropierea de Nietzsche) si obsesia dr Breuer pt Anna O. si cazul ei.

Sociologie - Metode, tehnici, procedee

Înainte de a prezenta conţinutul şi principiile metodologiei cercetărilor socioumane empirice se impun câteva precizări terminologice: ce se înţelege prin „metodă”, „tehnică”, „procedeu” şi „instrument de investigare”?

Prin „metodă” (gr. methodos, cale, mijloc, mod de expunere), ca şi în celelalte ştiinţe şi în filosofie, se înţelege modul de cercetare, sistemul de reguli şi principii de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective. [...] Gândirea metodică asigură adequatio intellectus ad intellecti (coerenţa logică internă) şi adequatio intellectus ad rei (concordanţa imaginilor noastre mintale cu realitatea obiectivă).

Si termenul de „tehnică” (gr. tekne, procedeu, vicleşug), desemnând ansamblul de prescripţii metodologice (reguli, procedee) pentru o acţiune eficientă, atât în sfera producţiei materiale, cât şi în sfera producţiei spirituale (tehnici de cunoaştere, de calcul, de creaţie), precum şi în cadrul altor acţiuni umane (tehnici de luptă, sportive)” – a se vedea Dicţionar de filozofie (1978, 692) –, utilizat în ştiinţele sociale şi comportamentale, este ambiguu, nefăcându-se totdeauna distincţiile cuvenite între metode şi tehnici sau între tehnici şi procedee.

Tehnicile de cercetare, subsumate metodelor se referă la demersul operaţional al abordării fenomenelor de studiu. Astfel, dacă ancheta reprezintă o metodă, chestionarul apare ca tehnică, modul de aplicare – de exemplu, prin autoadministrare – ca un procedeu, iar lista propriu-zisă de întrebări (chestionarul tipărit) ca instrument de investigare.

Cunoscând semnificaţia termenilor de „metodă”, „tehnică”, „procedeu”, „instrument de investigare”, putem preciza acum conţinutul conceptului de „metodologie”, aşa cum este utilizat cu referire la cercetările socioumane empirice. Conform etimologiei, metodologia (gr. methodos + logos) desemnează „ştiinţa metodelor”. În sens literal, metodologia este ştiinţa integrată a metodelor, metoda fiind demersul raţional al spiritului pentru descoperirea adevărului sau rezolvarea unei probleme” (Caude, 1964, 4). Metodologia în ştiinţele sociale şi comportamentale are două laturi: analiza critică a activităţii de cercetare şi formularea unor propuneri pentru perfecţionarea acestei activităţi.

(Septimiu Chelcea – Tehnici de cercetare sociologica)

Povestiri de psihoterapie românească - lansare carte II

Da. Editura Trei a anuntat cu sase ore inainte de lansarea cartii, ca s-a schimbat ziua lansarii, din miercuri, in marti. Admirabil din partea lor! Si eu care in naivitatea mea, imi aranjasem programul astfel incat sa pot ajunge miercuri...

Povestiri de psihoterapie românească - lansare carte

Povestiri de psihoterapie românească. 19 cazuri inedite
(coord. Vasile Dem. Zamfirescu)

Cercul militar National, sala Bizantina
miercuri 8 decembrie 2009, ora 17.00
Intrarea este liberă şi se face prin strada Constantin Mille nr. 1 (vis - a - vis de Teatrul Mic)

*** Succesul în psihoterapie depinde de o relaţie bazată pe căldura, empatie şi acceptare.(Irvin D. Yalom)
*** Publicarea pentru prima dată în cultura română a unui volum cu prezentări de cazuri inedite scrise de reprezentanţi ai unor orientări diferite exprimă preocuparea Editurii Trei de a susţine continuu şi energic dezvoltarea psihoterapiei autohtone.
Îmbucurătoare mi se pare disponibilitatea liderilor unor şcoli de psihoterapie, care trec drept ireductibil opuse, de a coexista paşnic între coperţile aceleiaşi cărţi, fără ca ecourile acerbelor dispute internaţionale să fie deranjant prezente. Mi se pare un gest de normalitate, în condiţiile în care toate psihoterapiile au un scop comun (acordarea de ajutor psihic), diferite fiind doar metodele, iar piaţa de psihoterapie din România fiind, poate pentru câteva decenii de acum înainte, încă puţin acoperită. Invitaţiile de colaborare le-am adresat celor mai reprezentativi psihoterapeuţi ai momentului - lideri de şcoală, formatori şi supervizori, dar şi candidaţi promiţători, toţi aparţinând asociaţiilor şi societăţilor de psihoterapie recunoscute de Colegiul Psihologilor din România. (Vasile Dem. Zamfirescu)

Vor vorbi: Liana Don, Nicoleta Gheorghe, Vlad Grigorescu, Irina Holdevici, Gabriela Hum, Mihaela Minulescu, Iolanda Mitrofan, Brânduşa Orasanu, Florentina Palada, Mara Priceputu, Simona Reghintovschi, Diana Vasile şi Vasile Dem. Zamfirescu

(edituratrei.ro)

Sociologie -- Cunoasterea spontana

"[…] o precizare: „Senzorialul nu ne relevă misterul realului” (Bernard Lacroix, 1975). Deşi vedem astrul solar rotindu-se pe bolta cerească, nu Soarele, ci Pământul se învîrteşte. La nivelul simţului comun, ne este greu să acceptăm că materia este „plină de vid”, că un lingou de aur are mai multe spaţii goale decât atomi de aur, că în interiorul atomului particolele sunt separate în spaţiu. Fotografierea structurii interne a atomului de aur, cu ajutorul microscopului electronic ce a mărit de 750.000 de ori o plăcuţă de 160 de angstromi (1 angstrom = 10- 10m), a confirmat această imagine despre realitate la care cunoaşterea spontană nu putea să ajungă (Matsujiro, 1976)."

*****

"Gustave-Nicolas Fischer (1990, 69-75), analizând mecanismele cunoaşterii sociale (cunoaşterea spontană), arăta că tendinţa de a vedea interdependenţa acolo unde acestea nu există şi convingerea că putem controla desfăşurarea unor evenimente în faţa cărora suntem în realitate neputincioşi introduc erori fundamentele în psihologia spontană, ca şi în cunoaşterea sociologică la nivelul simţului comun. În mod spontan indivizii umani au tendinţa de a filtra informaţiile disonante şi de a reţine informaţiile consonante, adică preferăm informaţiile care confirmă opiniile noastre, nu pe cele care le contrazic.

La nivelul simţului comun, suntem tentaţi să stabilim o legătură între fenomene care în realitate se produc simultan prin hazard. Dacă, mergând pe stradă,ne gândim la o persoană şi imediat ne întîlnim cu ea, suntem tentaţi să credem că există premoniţie, deşi de atâtea ori ne-am gândit la diferite persoane fără a le fi întâlnit ulterior. Supraestimăm coincidenţele şi dăm uitării situaţiile care contrazic legătura dintre fenomenele ce se produc independent unele de altele. Aşa cum remarcau Pierre Bourdieu, Jean-Claude Chamboredon şi Jean-Claude Passeron (1968), cercetarea ştiinţifică conduce la reunirea fenomenelor pe care simţul comun le separă şi la separarea fenomenelor pe care cunoaşterea spontană nu le diferenţiază."

(Septimiu Chelcea -- Tehnici de cercetare sociologica)

Sociologie - sensuri si Paradigme

"Termenul de „paradigmă” are sensuri multiple. În lucrarea Structura revoluţiilor ştiinţifice (1962/1976), Thomas S. Kuhn, creatorul termenului, l-a utilizat în nu mai puţin de douăzeci şi trei de sensuri, de la „o realizare ştiinţifică concretă” până la „un set caracteristic de convingeri şi preconcepţii”.

Totuşi, cel mai frecvent termenul de „paradigmă” este utilizat cu sensul de model, exemplu sau pattern. Paradigmele reprezintă „realizările ştiinţifice exemplare”, „exemplele standard” sau „exemplele comune” împărtăşite de o comunitate ştiinţifică pentru formularea şi rezolvarea problemelor de cercetare. “Aceste exemple împărtăşite în comun pot îndeplini funcţii de cunoaştere atribuite în mod obişnuit regulilor împărtăşite în comun” (Kuhn, 1877/1982). Cunoaşterea cu ajutorul paradigmelor este o „cunoaştere tacită”, nu e cuprinsă în reguli, ci asemănătoare „învăţării observaţionale”, „precum ucenicul fură cunoştinţele de la meşter” – ca să folosim comparaţia utilizată de Mircea Flonta (1982) în studiul introductiv la lucrarea Tensiunea esenţială a lui Thomas S. Kuhn.

*****

Desfăşurarea cercetărilor ştiinţifice în baza unei paradigme este considerată cercetare normală, ea contribuind la rezolvarea problemelor puzzle (joc de asamblare). Dacă într-o perioadă mai mult sau mai puţin îndelungată nu se acumulează progrese în rezolvarea problemelor puzzle importante, survine o situaţie de criză a cunoaşterii din respectivul domeniu. Oamenii de ştiinţă care s-au condus după acea paradigmă îşi pierd încrederea în ea şi caută paradigme noi. Este ceea ce Thomas S. Kuhn numea cercetarea extraordinară. Astfel începe o revoluţie ştiinţifică, ce inaugurează o nouă tradiţie de cercetare.

Între paradigmele vechi şi cele noi se desfăşoară o adevărată competiţie: poate învinge tendinţa conservatoare sau, dimpotrivă, orientarea revoluţionară. Această competiţie stimulează fără îndoială imaginaţia sociologică. Problema este de a înţelege că fiecare paradigmă a contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică la dezvoltarea ştiinţei.

*****

De reţinut este faptul că “situaţia normală a sociologiei nu este cea în care predomină cu autoritate o paradigmă unică, ci mai degrabă cea în care coexistă tot timpul, dacă nu cumva se confruntă, abordări ale socialului de facturi teoretice sensibil diferite unele de altele” (Lallement, 1994/1998, 9). Cătălin Zamfir (1999, 9) aprecia că “sociologia, la nivelul ei teoretic şi metodologic cel mai abstract, reprezintă nu o paradigmă comună de gândire, ci o colecţie de clasici care propun proiecte de construcţie a sociologiei mai degrabă divergente”.

Dacă lucrurile stau aşa, atunci avem temei să considerăm că istoria sociologiei nu este altceva decât un cimitir de paradigme."

(Septimiu Chelcea -- Tehnici de cercetare sociologica)

Introducere in psihologie - Mielu Zlate

introducere in psihologie - mielu zlate - ed

Inca un om pe care imi doresc sa il fi cunoscut... chiar daca am presupune ca , prin absurd, numele sau ar fi necunoscut, este suficienta rasfoirea oricarei carti - aproape - scrise de el, pentru a fi coplesit : dincolo de idei, stilul – pt ca cineva care, ajuns la un nivel superior de cunoastere si de insusire a unui univers semnatic propriu domeniului sau, este capabil sa-si adapteze discursul accesibilitatii si intelegerii ‘vulgului’ nu poate fi decat de admirat....

Sociologie - despre limbaj

"Din punct de vedere psihologic, limbajul uman reprezintă matricea internă pe care se structurează şi se dezvoltă întreaga organizare psihică a individului. Cercetările comparative interculturale au relevat modul în care anumite caracteristici lingvistice influenţează procesul gândirii. În limba hopi (vorbită în nord-estul statului Arizona, SUA) nu există un substantiv pentru timp şi nici un sistem temporal-verbal (trecut, prezent, viitor). Procesul de gîndire se realizează în categoriile lingvistice existente. Lingvistul şi antropologul Benjamin Lee Whorf aprecia că percepţia lumii înconjurătoare este condiţionată de caracteristicile gramaticale şi semantice ale limbii subiectului cunoscător. Limba hopi se diferenţiază de limba engleză prin tendinţa de a implica individul în mediul său de viaţă, limba engleză detaşîndu-l (Beryl Lieff Benderly, 1981).

*****

În alte limbi, pentru aceeaşi realitate există nu unul ci mai multe cuvinte. De exemplu:
- la eschimoşi există cuvinte diferite care denumesc zăpada (îngheţată, apoasă, zgrumţoasă, imaculată, învechită ş.a.m.d.).
- la populaţia din zonele deşertice ale Africii există mai multe cuvinte care denumesc nisipul (fin, strălucitor, mare, mărunt, sfărâmicios, etc.)

*****

In limba marathi, vorbită de circa 40 de milioane de oameni din vestul Indiei, există opt cuvinte onomatopeice pentru a designa râsul: hudu-hudu = râsul gingaş al bebeluşului: hadahada = râsul zgomotos al acestuia: faidi-faidi = râsul vulgar: has-has = râsul aprobator: hohohoho = râsul în hohote: hihi = râsul nechezat: fâs-fâs = râsul batjocoritor: haia-haia = râsul de complezenţă (Apte, 1985)."

Septimiu Chelcea – Tehinici de cercetare sociologica

din Neuropsiholgie

"Geneza dimensiunii psihologice în perioada intrauterină se datorează, cel mai probabil, unor forme simple de trăire a stărilor de confort si disconfort cu origine în planul biologic, al cărui nivel entropic poate fi situat la o valoare optimă sau usor crescută.
Nu poate fi exclusă, în această etapă, nici contribuţia unor senzaţii (proprioceptive, labirintice, tactile si, posibil, gustative), chiar dacă acestea sunt mai puţin discrete decât cele din perioada postnatală.
Este posibil, de asemenea, ca unele elemente constitutive ale acestor trăiri să fie stocate ca atare în memorie, ele formând primul sistem de referinţă la care vor fi raportate apoi primele informaţii externe din timpul parturiţiei si imediat după aceasta.

Ca urmare, se poate spune că fiinţa umană nu vine pe lume doar cu o singură dimensiune – cea pur biologică. Mai mult chiar, la nastere scoarţa cerebrală are preformate anumite arhetipuri de gândire, ca primordii pentru dezvoltarea ulterioară în această direcţie. Unor astfel de realităţi este greu să le stabilim determinările si mecanismele de apariţie. Oricum, aceste arhetipuri trebuie considerate exclusiv ca potenţialităţi si nu ca forme ale unei „eredităţi” sociale si culturale cu un conţinut de norme concrete."

(Cornelui Stanciu - Introducere in neuropsihologie)


--> imi place ideea unui sistem de referinta pre-existent, sau aproric existentei extra-uterine
--> ma intriga teoria existentei acelor arhetipuri de gandire, observate, pare-se, la un animit nivel, si in cazul copiilor-lup (de unde si partea cu Intriga)

Psycho-Eunoia

Pentru ca aproape se impunea ceva unde sa pastrez citate, idei, impresii si teorii, ale mele sau ale altora, privind anumite aspecte din psihologie - cursuri, bibliografii, si lecturi.

Un fel de mini-biblioteca portabila, un amestec de psihologie si eunoia...